Visare

…am revenit…vreau sa vorbesc cu tine…orice, oricat, oricum…

sunt aici..te asteptam, te-am mai cautat si stiam c-o sa vii, simteam c-o sa vii..sunt aici

cred ca stiu cand m-ai cautat, cred ca am simtit…e aproape dependenta chestia asta…

 da chiar e..aproape dependenta, vorbeste-mi mult..ce vrei, ce simti

de cand vb cu tine, simt ca o parte din mine a deveni mai vie, si intr-un fel ma simt ca si cum as ascunde fata de toti ceva…faptul ca eu am si o lume paralela, de care nu stie nimeni, in care traiesc cu o mare parte din mine, adica sunt acolo dar de fapt nu sunt, nu stiu daca e coerent ce spun…parca as avea o comoara ascunsa…

 este pentru ca si eu simt asta..si mi-e bine..mi-e bine ca m-ai gasit si ca am fost capabili sa facem lumea asta paralela in care suntem doar noi…si liberi cu adevarat…Tu esti vie si asa trebuie sa fii..nu trebuie sa lasi nimic sa faca macar un pic sa paleasca asta…

da, atat de liberi incat putem zbura…voi fi intotdeauna vie, atata timp cat am acceptat deja suferinta, vreau sa fiu vie in suferinta la fel de mult ca si in fericire, accept asta, vreau sa ma doara incredibil de mult daca asta e pretul, voi fi vie si atunci…

suferinta aici devine conditie necesara fericiri…esti constienta de faptul ca o astfel de fericire n-ai putea trai in alta parte si esti la fel de constient ca pentru a o avea n-ar putea sa fie altfel…

ah, cat de mult ma ajuta sa aud de la tine ceea ce imi spun si eu in cap…

…vreau sa te ajute..pentru ca ti-am spus, nu vreau sa te doboare niciodata suferinta asta atat de necesara…si nici sa domoleasca exploziile si focul de care am vb

esti constient ca din momentul asta nu mai pot spune ca “poate” ca e dependenta…imi vine sa intru prin ecran…ce-mi faci…

da..ai dreptate nu mai e poate..nu stiu ce-ti fac dar vad ca-mi faci si tu mie acelasi lucru…

cat imi place, imi vine sa topai pe-aici, sa tip, sa rad…m-am euforizat….

imi vine sa urlu si sa te strang tare de tot in brate sa te ridic in aer si sa te rotesc de trei ori nu stiu de ce…euforizat sunt si eu….betia cuvintelor la propriu..da vreau dans la nesfarsit..sper sa nu se opreasca niciodata…iar sensul…sa vina oricum ar fi el..imbracat

sau dezbracat, ca sa pastram tema serii…daca se opreste dansul, asta nu inseamna ca nu mai auzi muzica, te arunci pe alt partener, deci dansul nu se opreste de fapt niciodata daca nu vrei asta…

pai strange-ma, roteste-ma, ameteste-ma, imbata-te cu mine…fa-mi ce vrei tu…

dezbracat atunci…demonii inca danseaza si noi intre noi cu ei…asta si fac sunt viu si aerul din jurul nostru isi schimba mereu culoarea, dans ciudat suprarealist..cand trec trec prin tine si simt ca nici unul nu pierde nimic…din contra…

ne imbatam unul din altul, e paharul fara fund la care viseaza cei ca noi, ne tinem vii unul pe altul si ne mai dam cate ceva, doar dam, nu luam, asta e ciudat…si frumos…simt cand treci prin mine…si-mi place..

da dar dam dar pasam intre noi avem totul la mijloc…in paharul fara fund ne-am aruncat si suntem in cadere libera ca alice doar ca ne place pentru ca nu stim daca noi cadem sau urcam, stam pe loc, sau se misca lumea in jurul nostru, noi stim doar ca suntem in siguranta

e o masa de joc cu toate cartile la vedere si la comun…da, suntem in siguranta…

cadere libera fara plasa, dar facuta in doi…

da fara plasa dar nu avem nevoie de plasa pentru ca noi alegem in ce directie sa fie facuta caderea…

nu…fara plasa pt ca nu ar mai fi adrenalina, si nu alegem intotdeauna directia, lasam loc si la improvizatii…surprize…nebunie

surprizele oricum sunt pentru ca nu stim pe ce drum ne va purta alegerea facuta…si improvizatiile sunt mari si vii in noi si in afara noastra pentru ca le putem vedea

ai dreptate…de fiecare data ma farmeca perspectiva ta…

daca e ceva de capul ei..este din cauza ta, tu o nasti…dialogul cu tine o face sa mearga pe calea asta (la fel sa ramanem in tema) in fata unei coli albe..ar pali…ar muri…ar fi golita fara a fi goala…

nu…ea exista in tine, eu doar o provoc, nu eu sunt cauza, eu sunt cealalta fata a ei, o chem la joaca…dar felul tau aparte de a vedea totul pur si simplu ma termina…

da o chemi la joaca o faci sa-si iasa din cochilie si sa se arunce in aer sa se dinamiteze intr-o suta de incercari, o suta de schite ale lumi stangace care se scurg si revin in una singura un pic mai complexa

n-o pot lasa acolo, ii trebuie lumina, sa nu se ofileasca, sa capete forme noi, culori

n-am s-o las niciodata acolo, nu vreau, e atat de frumoasa lumea asta pe care o ai in tine

esti in ea, capabila s-o modifici dupa bunul plac, te plimbi si pe unde ating picioarele tale se schimba dupa gand, dupa sentiment, e o lume in plina miscare care insa ramane indiferenta la culoarea aerului de afara…

dar nu si la aerul pe care il suflu catre ea…nici nu vreau s-o modific, vreau doar s-o descopar dupa cum ma poarta pasii pe care nu ii controlez, ii las sa rataceasca…nu exista colt in tine in care sa nu vreau sa ajung…

esti bine venita…priveste, mergi pe unde vrei…n-o sa-ti interzic nici o camera ca bestia in castel, nu am un trandafir care nu trebuie vazut de nimeni…mergi lumile vor merge cu tine, se vor desface in fata ta ca niste flori…ramane la aprecierea nasului tau sa stabileasca parfumul…insa sentimentul e reciproc…ratacita in mine pierdut in tine

merg…nici o clipa nu m-am temut ca ar fi ceva de nedescoperit…vreau totul si nimic..vreau sa alergam unul dupa altul pe culoarele intortocheate ale castelului, sa incercam sa ne prindem si sa fugim din nou…sa ma plimb prin gradina si sa ma asez in iarba si sa inchid ochii si sa ma mangaie soarele tau pe obraz…

o sa fugim si-o sa cadem si-o sa ne ridicam, soarele va fi atat de aproape incat aplecat peste tine te va inveli cu razele lui sau te va mangaia usor bland fericit ca are un rost…gradina va oferi cele mai vii culori care se vor scurge in ochii tai, imbatandu-te…

imi vine sa ma asez in mijlocul acestei frumuseti si sa raman aici…ce vis frumos esi tu…ce poveste…

o poveste, inchide ochii o sa vezi mai bine…pentru ca frumusetea de ei este data si prin ei inteleasa

erau inchisi…dar si atunci cand sunt deschisi vad acelasi lucru in cazul asta…ciudat,nu?

pentru ca sunt deja indreptati sa vada in fiecare dimensiune ei nu privesc doar in interior…ci il cuprind cu privirea

in noaptea asta vom dormi impreuna…dau capul pe spate, inchid ochii si ma scufund in bratele tale cu care ma invelesti atat de strans…noapte buna….

bratele mele se vor intinde ca niste aripi sa te acopere si se vor incolaci in jurul tau…multumesc, ochii inchisi, un deget ramane infasurat in parul tau…noapte buna, noaptea noastra…

…

dansam in echilibru…suntem pe-o balanta cand unul cade celalat apasa mai tare sa aduca inapoi echilibrul…mainile ni s-au prins si sunt inclestate si-asta-i doar o parte din noi, tot ce se intampla in viata de afara…se rasfrange asupra noastra deci ajungem sa traim si acolo…macar prin efectul pe care-l avem asupra ei, pentru ca in momentul in care ea se rasfrange asupra noastra o reinterpretam si-o trimitem inapoi in actiune…relatia e stransa si puternic, intre noi doi intre noi si fiecare din lumile noastre…si e bine, este sigura..e bine sa dansezi haotic..pana ametesti..imi place asta..tine de noi…sa dansam pana ne pierdem unul in celalat inca si mai mult decat am facut-o deja..

ti-am spus mai demult ca nu ma tem ca demonul s-ar opri din crestere…o sa ne pierdem din ce in ce mai adanc, cu fiecare pagina din viata de afara pe care o reinterpretam aici, cu fiecare pagina din viata de aici pe care o inventam intre noi, cu ambele pe care le trimitem in lumi opuse, echilibrul e instinctiv, simt cum fiecare dintre noi sare imediat cum simte o sovaiala la celalalt, mainile nu se desclesteaza niciodata, macar cateva degete raman mereu amestecate

te mai temi de ceva acum?

sincer?nu…

am zambit cand am scris-o pt ca tocmai mi-am dat seama de asta…

tu?

 

mi-ai dat siguranta sa zic acelasi..nu,am inchis ochii te-am prins de mana si m-am aruncat euforic in mijlocul salii iar cand ne vom opri tot un dans va fi dar cu alt nume…

…cu un nume scris de buze pe piele…

ce sentiment puternic…beatitudine…acest nu ne face invincibili intr-un fel….

nu dar ne mareste puterile incredibil de mult…daca am fi invincibili n-am mai avea nevoie de asta…

nu in sensul asta…atunci cand ne simtim neajutorati, e suficient sa ne gandim la asta si sa devenim pentru o clipa invincibili…

atat timp cat nu dam drumu la macar un deget cum ai zis si ramanem pe balanta da ai dreptate in fata a ceea ce nu vrem devenim..invincibili

nu putem da drumul…eu te port in mine de catva timp…

era reducere la absurd…ne purtam unul pe altul de aici si dependenta…

stiu…tot timpul impreuna si deloc…

imi bate inima sa-mi sparga pieptul…probabil ca iti faci simtita prezenta

ratacesc prin venele tale si-am nevoie de viteza, o viteza orbitoare care sa ma faca sa ma joc cu timpul

esti la locul potrivit….sangele meu e atat de fierbinte…

ne jucam cu timpul chiar acum, pt ca il domesticim, ni-l oferim, il posedam cu frenezie…

tocmai de aia sunt gol…e o minge pe care-o aruncam de la unul la altul….si-apoi un balon pe care-l legam de un deget in timp ce ne ridica

adica legat de degetul tau ne ridica pe amandoi…ah, m-ai facut brusc sa ma simt si eu foarte goala…dezgolita mai exact…privindu-te fix in ochi…

ochii mei sunt fiinte salbatice…egoiste…te vor devora…de aceea te vor dezgolita..

si voi renaste mai frumoasa din sfasierea lor…si vor orbi cand vor vedea ce au facut…si ii voi saruta… ca sa ma poata devora din nou…

si-o s-o faca tot timpul…pentru ca au plecat din interior…pentru ca nu cauta ceva anume ci doar observa si se minuneaza…

ma incalzesc la focul lor, imi place cum ma arde dar nu ma consuma….

 

pentru ca nu ei te-au aprins ci deja ardeai, pentru ca acum doar s-a marit focul si linge cerul lasand urme pe el de neinteles pentru cei din exterior dar atat de importante pentru noi….clipele noastre insemnate

da si pentru ca focul meu cere alt foc, mai mare, mai puternic, cu care sa se infrunte, din care sa se hraneasca, cu care sa se contopeasca

si este dat…focul de la temelia intelesurilor, a existentelor ce preface totul in cenusa pentru a putea fi reconstruit prin prisma lumilor noastre…

simti sarutul flacarilor care se plimba pe tine, acum pe gat, imediat dupa in coltul gurii, si valvataia care se aprinde deodata si spulbera tot, si nu mai esti decat tu si focul…

e deasupra mea si te inconjoara…si te apropie…un singur foc de atat e nevoie unit…prin fiecare celula a mea devii intr-adevar o ploaie calda de vara…

un cerc de foc si noi in mijloc, dansand inlantuiti…

pana cand cadem imbratisati iar el devine cupola deasupra noastra

…ma topesc ma topesc ma topesc…

…ma indragostesc de mintea ta din ce in ce mai mult…

ti-am spus ca suntem dizolvatia…culorile noastre dau reactii minunate…mintea mea creste in pamantul cuvintelor tale…

atunci vreau sa traiesc in lumea subterana…sa ma apropii cat mai mult de radacini…

esti deja apa care le ajuta sa creasca si nu te apropii de radacini ci te plimbi prin ele…inca o cale pe care sa alergi liber in timp ce-o faci sa se lateasca in acelasi timp cu pasii tai

dintotdeauna am vrut sa fiu o ploaie calda de vara…ma vindeci…

picaturile tale lase urme adanci si eventual se scurg in pielea mea…si-apoi incep sa se caute intre ele…cunoscandu-le pe ale mele..picaturile zambesc…

…tot intre ele…si undeva mai sus, zambim si noi cu ochii intorsi invers ca sa ne putem vedea mai bine…

mi-e aproape imposibil sa ma opresc, as continua la nesfarsit…dar cred ca vreau sa te visez…oscilez intre euforie si alintare…

sentimentul este reciproc…ca deobicei…sa ne acoperim atunci ochii cu intunericul cald al celuilalt…ca pe-o colivie sa redea toata linistea…sa mergem de mana pe-o sarma la capatul careia vom fi bombardati de vise fantastice…continuarea sentimentelor din noi si-a trairilor…in intesitatea trairilor tale vreau calmul sigurantei…sa ne intindem pe spate si sa lasam balonul sa ne poarte unde vrea el…sa ne asezam in gradina iar culorile sa cante cantece de leagan sa…

…mi pun capul pe pieptul tau si sa te strang langa mine si sa-ti plimbi buzele prin parul meu si sa adormim in acelasi timp…zambind…

ce noapte superba, ce vis minunat…ce zambet larg in care am dormit ca intr-un hamac…amandoi legandu-ne visele..

 

 

 

Adolescenta demonului

…ma inchid intr-o obsesie a cuvantului il astept ma uit, revin ma uit iar, este nu este, este nu este, tam tam tam tam tam tam pasi de elefant intr-o lume de furnica..noi ne plimbam pe ei, pe sub ei lalalalal vajaie lumi care isi descopera cate un umar sa atraga, sa incite, sa excite sa cheme senzual sa dezamageasca, sa sa sa sa as ce de lumi ciudate dar deja stim asta…intrebarea e spre ce se indreapta demonul? nu stiu…dar isi va gasi drumul singur, noi doar i-am deschis usa…si ma bucur sincer ca nu stiu, ca de data asta chiar nu stiu, si imi reamintesc ca uit cel mai usor surprizele, improvizatiile, aleas-urile acestor lumi si le las sa vajaie in jurul meu…si vad cararea intortocheata si intunecata aparuta in fata mea…si ce ai vrea sa fac?sa nu ma duc pe ea?…am zis eu..mergem amandoi, n-avem ce sa facem oricum le vedem pe toate, obosim ne tragem sufletul si-o luam de la prima c-o viteza fantastica sa nu le ratam pe alea care ar putea aparea inaintea noastra, sufletele noastre trebuie sa explodeze in toate dimensiunile ca sa cuprinda totul sa se intinda sa se chirceasca peste fiecare simtire si s-o acopere si s-o inghita prin fiecare por, descoperind-o vie intr-o forma noua…ma chinui…iti astept cuvintele, reactiile si ma chinui cu tacerea ta…vreau sa te aud…NU stiu unde sunt nu stiu unde sunt, DEMONII MEI URLAAAAA ARRRRRAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA AHAHAHAHHAA, si eu trec linistit printre ei si privesc, sunt maini maini peste tot intinse, aplecate, care cheama care vor care privesc prin palmele prin varfurile degetelor lor la mine gata sa ma smulga, sa-mi sfasie fiecare bucatica din mine, si altele care vor sa ma ia in brate sa ma sustina sa ma ridice NU VREUAUAUAUUAAUA, trec cu mainile in buzunar, cuvintele merg tacute infricosate pe langa mine ca-tr-un tunel al groazei dar n-au curajul sa se indeparteze de mine mai mult de un pic, un pic de tot, Trebuie sa-ti scriu ma uit si trebuie dar nu stiu ce…ahhh ce a inceput…apollo jongla cu bila, o trecerea de pe o mana pe alta o arunca in sus, o prindea, o trece prin spatele gatului apoi o data arunca prea sus si-i sfarama capul…ajde jano ajde duso…vad armoniile le vad le simt, am o putere nesfarsita in mine in ochii astia…dar nu le aleg nu le vreau ce vartej nebunesccccc NU stiu unde ajung nu-mi pasa..dar nu asta conteaza…sunt rupt de tot..si trec mai departe mi-am infasurat cordonul ombilical ce ma tinea legat de ca pe curea…si-acum plutesc, le bateau ivre nu-i asa? totul este in afara masurii sentimentele se misca in afara, reactiile intarzie mult, iar eu sunt undeva in spate si privesc cu ochii mari ce se intampla…nu vreau sa ma gasesc pe nicairei si nu ma caut stiu unde sunt, stiu ce se intampla sunt complet linistit, sunt impacat cu tot ce se intampla desi totul este infinit dezordonat, si stiu ca nu am nevoie de ordine….plantelea astea cresc fara ajutorul nostru si uite ce flori frumoase fac…coloana sonora a unui sentiment…cele mai mari frustrari ale noastre se nasc din neputinta, neputinta in fata a orice…intai se naste frica si daca nu e ceva care ne pune ceva in direct pericol urmeaza frustrarea, revolta care nu duce nicaieri, care nu vrea nimic decat sa fie auzita dar nu i se adreseaza nimanui decat e o explicatie a introspectiei, niste ganduri rupte, un fel de ghemotoc de idei aruncat sa ne inecam cu el…nu stiu ce sa spun, nu stiu nici macar ce am scris aici sau de ce….sunt aici…si in jurul meu e tacere, vajaiala e armonioasa, e doar un zumzet, demonii dorm, inainteaza incet cu mine pe carare, totul e calm, deasupra noastra adie vantul si se aude fosnitul frunzelor, arunca-te in ochii mei, vreau sa vad puterea din privirea ta, sa ma ameteasca si sa am incredere sa ma las in voia ta…fii unde vrei tu sa fii, pluteste daca vrei, dar nu mai ridica inca un zid de sticla, nu te ascunde in interiorul tau, nu te mai detasa pana la deformare, nu mai tipa fara sa scoti un sunet…iti aud soapta si pot sufla pe ea…SUNT UN SALBATIC….urlu tip musc dau cu pumnii in zidurile de sticla pe care le ridic chiar iau iar daca ma tai ma imbata mai puternic sa construiesc de la 0 sa, cregile le smulg si frunzele le arunc in aer, pe deasupra adie un vant dar eu vreau sa fiu un uragan dar cel mai des toate astea le inchid in mine intr-un balon opac si il sutez in cosmos…sunt deformat pentru ca o parte din mine se agata de balonul ala si proiectia lui ma alungeste intr-un mod ciudat…nu vreau liniste, nu vreau nu stiu ce vreau, fug disperat…de data asta cand dau de liniste ma intorc impotriva ei, cand urla demonii ma ineaca greu calmul…nu e bine sa ai incredere..nu in mine..am impresia ca urlam unul la altul si ca doar gurile noastre deschise ne tradeaza, din ele nu iese decat tacerea tiuitoare care ne sparge timpanele, si se formeaza o tornada din tot raul pe care il scuipam si se misca la ralenti si este o spirala furtunoasa intre noi care urca spre cer si ne atrage in ea, ne invarte, ne distruge si ne arunca inapoi pe pamant, facuti bucatele…dar, stii ceva?nu mi-e frica si doar in ochii demonului pot avea incredere, numai el ma cunoaste indeajuns incat sa ma intereseze locul in care vrea sa ma duca, si pot vedea frumusetea haosului lui…si nu mi-e frica de tenebre, accept imbratisarea lor…vartejul asta halucinat, nebun, atat de viu, nici mie nu mi-e frica dar de ce vii aici? demon demon..nu e vb de tenebre, nu stiu de ce mi-e frica…si frumusetea haosului….vjjjjjjjjj gura demonului se inchide…sunetele bat la poarta, timpenele intacte…calauza beata…as putea sa te intreb acelasi lucru…ma atrage in mod irezistibil, desi as putea rezista, dar de ce sa o fac, nu exista nici un acolo, un altundeva, e aici si-atat, e un instinct si nu vreau sa ma lupt cu el…si calauza beata are farmecul ei…inegalabil..are..dar conduce niste orbi, niste pierduti, rataciti, dezgoliti de orice….nu ma intreb spre ce, nu vreau sa stiu cat mai avem, nu stiu nici macar ce vreau, nici nu stiu daca ma misc ori daca se intampla ceva si eu stau pe loc si totul se misca prin mine, nici nu stiu de la ce am plecat, multumesc….multumesc…topai de pe un punct pe altul, demon demon…sa nu cazi in apa! hihihi nu stiu sa fac invocatii dar ascult linistit pe altii…NU MA RETRAGGGGGGGGGG NU NU NU NNU NUNUNUNUNUNUNUNUNU….de ce oare am chef de joaca? shhhh ba nici un shh zambet multumesc sa nu ne luptam deci..chiar mi se facuse frica la un moment dat ca ai sa te retragi…sa ne luptam, dar altfel, cu noi, cu fiecare si cu demonii, cu mine care ma misc prin tine si te fac astfel sa te misti cu mine si nu-mi pasa daca iti dai seama sau nu, orbi, rataciti, dezgoliti, dar frumosi si pierduti si nomazi, si ce daca, daca o sa cad in apa te trag cu mine…zambet…nici n-ar fi nevoie m-as arunca singur, e placut in apa, nu ma retrag..decat aparent ti-am zis nu imi inchid decat parti in baloane, eu imi pun un geam in fata dar poti sa vezi prin el, nu stiu sa lupt nu acum, cu noi cu tine cu demonii cu mine cu noi doi la un loc, stiu ca ne miscam unul in celalat poate d-aia ne ratacim orbiti dar e bine asa imi place zambet 2…nu e rece apa…noaptea e albastra si se vede doar linia discontinua a valurilor…si intru in ele incet si-mi este bine si apa ma mangaie si incep sa te caut in intuneric, incerc sa aud unde esti, imi este putin frica, as vrea doar sa stiu ca esti aproape, nu mai vad tarmul, nu stiu unde sunt, dar daca ai fi aproape, mi-ar fi de-ajuns…eu niciodata nu stiu unde sunt, dar intind mana daca simt ca esti intind mana dupa tine oriunde as fi dar nu stiu daca sa te salvez sa te duc mai departe in valuri sa te scot la tarm sa te inec sa ma inec pe mine sa sa sa sa sa nu stiu…doar intind mana….nu stiu de ce ti-ar fi de ajuns…intunericu e mai mult decat mine…intunericul e frumos daca e cu tine…am realizat asta cand mi-ai intins prima oara mana…nu glumesc…nu conteaza ce se intampla dupa,nici eu nu stiu ce mi-as dori sau daca imi doresc ceva dupa…ba da,sa ne jucam in apa..zambet…nu nu frumos…tu mi-ai intins prima mana…si ne jucam oricum…inotam calm pe ele si le tulburam ….ne jucam frumos asta da frumos frumos..si cel mai tare e sa nu te inseli….gresit…tu mi-ai intins mana cand am citit prima oara ce ai scris…adevarat, dar cum as putea sa ma insel?la ce standard pot raporta un sentiment, o stare, o clipa?nu stiu ai putea sa te inseli…intunericu ascunde multe….eu atunci ma agatam de mine si ma strangeam tare tare tare de tot sa ma storc ca pe-o lamaie si nu stiu ce a iesit de fapt oricum nu conta ce iese s-a ajuns aici totusi… si e bine e frumos dar? fara dar nu ne plac cadourile..oricum voi afla in mod inevitabil daca ma insel sau nu, pana atunci savurez clipa…si cu dar sau fara, ramane tot ceea ce e pana aici…dar si tu ai putea sa te inseli…bineinteles asta face ca totul sa fie cu mult mai frumos si mai interesant, dar da clipa clipa ne cocotam cu ea si ne aruncam in valuri…. SA NE DUCAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA pana unde poate ca dupa ne urcam pe urmatoarea…nici nu stiu cand am adormit…si m-am trezit zambind acum…cred ca m-au leganat valurile toata noaptea…am carmit eu corabia si-apoi m-am asezat si eu sa ne poarte unde vrea ea…si valurile ne mangaiau si zambetul meu se inchidea sus intr-un cerc…

Hello, stranger…

Confuzie totala…oricat i-as turna pe gat creierului meu, nu vrea sa adoarma deloc…am impresia ca ma impart in atatea eu-ri incat devin o umbra…nu mai stiu care sunt eu…nu mai stiu care sunt lucrurile care conteaza pentru mine…corpul ma tradeaza si el si refuza sa-mi dea ceea ce caut, ocupat fiind cu propriile cautari…as vrea sa ma trezeasca cineva, sa-mi urle adevarul in fata, sa ma scuture si sa ma aduca la viata…

adevarul e spatiu ala dintre eurile tale care cel mai bine este sa nu ramana gol ci sa fie umplut cu perspectivele incrucisate ale eurilor despartite, instrainate, asta e un sentiment pe care si eu il am tot timpul ce conteaza pt mine, si uneori si eu vreau adevarul urlat in fata, dar imi dau seama ca nu gasesc decat o fata a lui care se schimba in momentul imediat urmatorul, adevarul e o curva, cred ca ar fi mai de efect in engleza si cu mai multe sensuri, confuzia asta a noastra cred ca e ca realizam viteza schimbarii, cu cat e mai clar cu atat vedem mai incet insa pierdem punctele mici, detaliile vedem doar tusele ingrosate ale lui. sa te readuca la viata nu trebuie neaparat cineva, ci si ceva…dar cu siguranta nu cineva care-si propune lucru asta pt ca in momentul in care ai simtit ca si-a propus o sa reactionezi ca un organism care a primit un corp strain si-si indreapta toti anticorpii impotriva lui, si stai linistita nu esti pe cale sa devii o umbra, tu esti suma asta a tuturor eurilor arucate intr-o oala amestecate, …cum ziceai cu lucrurile autentice la mine, eurile tot de tine fac parte, leaga-le cu ata..imaginara macar

si cu nod marinaresc…stiu ca nu nimeni nu poate face asta, mai ales daca si-a propus, e doar o perspectiva pentru mine, o vampirizare a altcuiva prin care sa ma regasesc eu, un imbold, totul se intampla doar cu mine si cu eu-rile mele, restul sunt factori externi carora tot eu le aleg ponderea si locul…da, viteza schimbarii e uneori ametitoare si nu vreau sa ma amagesc din cauza asta, sa privesc totul gresit, mi-e frica de asta cel mai mult, de deformarea realitatii mele, de indepartarea ei de ceea ce sunt sau vreau sa devin…stiu ca trebuie sa adun bucatile si sa le fac sa se incastreze cumva pe acelasi schelet, uneori aluneca…e adevarat ca sunt freak control si cea mai mica deviere ma face sa intru in panica…accept orice, dar asumat si constient…aia cu valu’ nu mi-a placut niciodata, mi se pare ca e pentru slabi si lasi… aaa…si multumesc…

ma intorc cu capu invers si ma batai ca un liliac nu iti inteleg multumesc, si nu caut explicatii magulitoare sau naivitate voita, valul da lasa-l pentru altii doar ca partile se indeparteaza de tine nu inseamna ca nu mai ai control…controlul vine doar ca e din mai multe perspectivele cu atele le legi intelesurile asa cum zici tu cu nod marinaresc, panica n-o poti salva decat prin a trece dintr-un eu in altu pentru a-l rezolva pe cel..”bolnav”, aluneca dar priveste-le calatoria poate una dintre ele are initativa buna si te poarte undeva, ia-ti o clipa sa te uiti la euri, oricum se vor lega, pentru ca sunt ca planetele in miscarile lor, chiar daca traictoria e complet neregulata, complet haotic o sa revina, si chiar daca nu revin toate in acelasi timp e infinit mai usor sa faci fata la cateva plecate decat sa simti un gol imens, poate chiar revine somnul…de ceea ce esti sau vrei sa devii este imposibil sa se indeparteze pentru ca noi traim, pur si simplu ne hranim cu totul din deformarea realitatii, nu cunosc nici un adevar, nici o realitate decat dansul asta dintr-o perspectiva in alta, dintr-un eu in altul in timp ce adevaru isi expune toate fetele diferit pentru fiecare eu al nostru, centru ramane insa, pentru ca scheletul ramane intact…si in el e marea baza, eurile sunt cautari, tatonari, ale tale, ale realitatii, a orice…in fond

multumescul a fost un impuls, un instinct si-atat, l-am gandit si ti l-am spus, desi puteai sa-l deduci oricum, asta am simtit…exact asta trebuie sa fac, sa ma uit putin la calatoria lor, sa ma retrag putin, recul…de-aici provine si pb, din a trai prea intens fiecare eu, fiecare cautare, de a-l imbratisa ca si cum ar fi singurul, ca si cum ar fi sortit sa ramana definitiv, cand bineinteles ca nu e asa…traitul in schelet sau cat mai aproape de el ca sa pot pastra ritmul dansului, e obositor sa bati in contratimp…da, a revenit oarecum si somnul…

dar poti trai fiecare eu doar ca limitat, topai de pe unu pe altu, si revii la acelasi, si prin asta traiesti cu mult mai intens fiecare stare, definitiv raman doar adunati laolalta, iar dansul merge de la sine, nu la masura trebuie sa fii foarte atenta nici nu-mi fac grija de asta, ci la improvizatiile halucinante ce se implestesc si scapa si zboara si tipa si ard si se inalta se prabusesc si plang si se agata de altele si se ridica si asculta si e ca un copac ale carui ramuri au descoperit lumea si-o gusta din plin prin fiecare frunza, ma bucur pentru somn, somnul e bun cand te pregateste pentru altceva, poate ca nu venea ca nu se terminasera starile alea mai aveai ceva inca neaflat, inca negandit, chiar daca te-ai uitat de o suta de ori si care paradoxal doar prin somn ti se poate arata, nu neaparat prin somn ci dupa el… cand privesti de undeva de sus, niciodata cand te afli intr-o multime intr-un haos de nedescris n-ai putea sa spui forma multimii, ai nevoie de calmul detasarii pentru a observa din cadru indepartat si-a spune…forma exacta, asa ca urca-te-n elicopter si-ti vezi si eurile de fapt ceea ce ai si facut, te-ai retras…

il poti trai pe fiecare ca limitat, doar ca nu trebuie sa te limitezi la el, sa uiti ca nu e unicul, nu are cum, si sa-i acorzi prea mult spatiu, timp…da, paradoxal tot haosul asta si toata forfota m-au linistit intr-un fel, paradoxal e si imboldul care ma impinge spre tine, derivat de la schelet si nu de la euri, stiu sigur,nelinistile noastre haotice formeaza o armonie, nu suport cand taci…

din moment ce esti capabil sa vezi sa simti atat de intens e imposibil sa te mai limitezi la un eu, suprafata lui de perceptie este prea mica, si este la fel de imposibil sa te inchizi in el, sa adormi acolo, asta ar insemna resemnarea de care am mai vb, sa pleci spre idealuri de genul liniste.armonia din haos vine deobicei intr-o bucla atemporala ca nu mai acolo poti sa asezi in ordine fragmente ale haosului, daca actioneaza timpul nu mai ai nici o sansa, insa haosurile noastre ai dreptate se armonizeaza in acealasi cantec pentru dansul in care ne-am prins inainte, si oricand prinzi curaj cand stii ca nu esti singur macar in simtirea ta..nu singur de tot. cand tac..cuvintele nu obosesc, nici gandurile, dar uneori se poarta de neinteles si nu-si mai dau nici macar “buna ziua”, dar atat timp cat exista imboldul acela paradoxal probabil sunt alimentate si ele si pot conlucra

stiu asta, asta e motivul pt care tacerea ta e apasatoare, ele se aud undeva in surdina, ca un murmur si-mi vine sa te trag de maneca, sa le spui mai tare…nu exista reconfort mai mare decat cel de a-ti imparti demonii cu altcineva, de a-i primi si pe ai lui, de a-i trimite pe ai tai, de a-i terfeli impreuna pe toti, amestecati…e ca un dans in care esti obligat sa schimbi partenerii aleator si la un moment dat apare cineva si ramai acolo, pt ca ala e ritmul, cadenta, esenta, chiar daca o faci doar pentru o clipa, clipa in care prinzi curajul de a te desprinde si de a te lansa in alte piruete, cu siguranta ca vei reusi sa te intorci acolo, sau ca vei regasi intotdeauna drumul spre asta, ca exista…

si exista, pirutele devin din ce in ce mai bune, demonii nostri stiu sa danseze impreuna si noi le oferim muzica pe gustul lor, nici nu se pune problema vreunei scaderi de energie, respira putin si-o iau de la capat, daca nu ei, altii, in esenta aceeasi, ringul de dans e viu se misca si el o data cu ei se muleaza pe cerintele lor si-asta e minunat

nu e niciodata scadere de energie, sunt doar momente in care stai si asculti muzica…zambesc…hello, stranger…stam pe margine si-i privim cum se agita…si zambim…

Insomnie

Nu dorm…nu mai reusesc sa dorm, nu mai pot…nici macar cu bautura nu pot dormi…ma trezesc la ore imposibile, desi ma culc foarte tarziu…e o moarte mica si chinuitoare care vine in fiecare seara si-mi fute tot sistemul…si ma gandesc la atatea lucruri incat ajung sa nu ma mai gandesc la nimic…e joi…nu trebuie sa ma mai gandesc la nimic…nu vreau sa ma mai gandesc la nimic…

Alti demoni

Da, si mie imi vine sa rad…sau nu….dar e joi, am iesit in oras si m-am intors acasa…nu bifez rock in seara asta, nu dansez, nu beau si nici nu rad, se canta live fara mine…cred ca e prima seara de joi in care nu ies de multe luni, too many to count…mi-e frig, mi-au inghetat gandurile…traiesc un mic stand-by care in mod paradoxal este generator de liniste…din pacate nici nu dorm…si presimt ca iarasi voi numara in van secundele acestei nopti…stiu, creierul meu nu se va lasa in voia somnului, deci prada gandurilor, pentru ca nu mai suporta intensitatea cosmarurilor…ma simt ca Pacino in filmul ala destul de prost per total, dar cu meritul de a fi creat o atmosfera aparte…parfumul povestii imposibile nu are egal, nu poate fi uitat, inlocuit, indepartat…asa cum ii spuneam cuiva mai devreme, atunci cand nu-ti poti reduce gandurile la tacere, da muzica mai tare….
So what’s so wrong?
Why the face?
So long
Are you changing?
And where you been to that
You no longer remember?
And distance tells you that
Distance must come between love
Where have you been Luv?
It’s just the chance we took
Having never planned to fall in love, Luv

Brangelina pe dos

Sa va povestesc despre cum am intrat in casa pe lumina ca o hoata, sau despre cum ne-am inghesuit 3 insi intr-o masina de 2 locuri la o ora la care politistii NATO (sa ma fut in summitul vostru, domnilor) erau iesiti in strada, sau despre cum iarasi nu dorm desi ar trebui..neee…

N-o sa va povestesc nici despre cum ma descurc cu un 15%, nici despre piesa pe care as face-o posta asa, la nesfarsit, nici despre singurul timp pe care il consider castigat, nici despre cat am regretat ca nu sunt iarasi in liceu, ca sa pot repeta de cate 2-3 ori fiecare an….nu…

Vrei sa-ti spun ca as pleca undeva departe ca sa ma pot gandi la tine in liniste? Vrei sa-ti spun ca degeaba dai vina pe parfumul meu si ca de fapt eu miros a tine? Sa-ti spun ca degetele mele nu mai cunosc altceva in afara de pielea ta?Ca ai cele mai frumoase gesturi pe care le-am vazut?Ca fur bucati din tine de fiecare data?…da….

Exact….Am sa-ti fac o oferta pe care n-o vei putea refuza…

Ia-mi timpul.

E al tau.

Tot…

Sexul: o chestiune de obisnuinta si de potrivire?

Acest post pleaca de la comentariul pe care l-a lasat un barbat pe un blog vecin, la un articol pe care oricum nu prea l-a inteles, dar asta e mai putin important. Ceea ce ma deranjeaza este apropierea facuta intre acesti termeni, motiv pentru care am si folosit acest titlu de revista pentru femei, mi se strepezesc dintii cand vad platitudini din astea si cred ca am sa cad definitiv in boala injuratului, de care sufera un prieten (da, suntem niste frustrati, inca nu v-ati prins?…ne frustreaza prostia…) Asa ca sa le luam pe rand:

Sex si obisnuinta

Deja suna foarte bine, simt cum ma excit tastand, lol…Daca pot admite intr-o oarecare masura faptul ca relatiile sexuale intre parteneri care se cunosc foarte bine, deci sunt obisnuiti unul cu altul, sunt de calitate superioara (ca sa ramanem pe teritoriul limbii de lemn…am scris limba, iar m-am excitat,lol…) intrucat unele intrebari nu-si mai au rostul, raspunsurile fiind date de la sine, sau de la tine, sau de la el, in aceeasi masura pot afirma ca obisnuinta in materie de sex poate ucide tot, pasiunea, orgasmul si chiar si pula. Aaa, si mai este si plictisitoare, exact, da…BORING!!!!!!!!!

Sex si potrivire

Despre potrivire, ar trebui sa vorbeasca doar cei in cunostinta de cauza (nu, sub 50 nu se pune) (50 de parteneri, nu de centimetri, ca nu sunt atat de larga), whatever, daca sunt de acord cu faptul ca sexul este mai bun intre parteneri care se potrivesc, pentru ca au iesit niscaiva scantei intre energiile lor, pe de alta parte, impulsurile sexuale se produc in general intre oameni care se potrivesc (alea de la alcool nu se pun, dar, deh, toti gresim…), se recunosc si se atrag. In potrivirea ulterioara obisnuintei, nu cred, scuze. Oricum in ultima instanta, va recomand potrivirea cu mana…

OST: Gun’s “Sympathy for the devil”

P.S.

Am omis un aspect care trebuie mentionat: exista oameni care se fut prost si oameni care nu stiu sa se futa.

Elimin din context subiectivismul, sunt perfect de acord cu faptul ca asa cum noi ne schimbam comportamentul in pat in functie de partener, la fel se intampla si cu acestia, si ca ceea ce noi am considerat prost poate fi considerat bun de alte persoane, bla, bla,bla, bla,bla,bla…Yeah, right…

Asa cum “Irish people can’t dance” (buna, jane), exista si analfabeti sexuali, care nu sunt dotati nici macar cu instinctul natural, frigizi si frigide, amatori, iepuroi, afoni total in aceasta privinta si mi se falfaie de faptul ca pana si acestia isi gasesc unul mai prost ca ei care sa le aprecieze calitatile imaginare, nu e relevant, e ca si cum ai lua lectii de futut de la un labagiu profesionist.

P.P.S.

Si ca sa lamurim definitiv o alta chestiune, un paragraf de care m-am indragostit pe viata, luat cu copy-paste de la GtR (sue me) de la Bruckner citire:

“Dimensiunea penisului nu are nici o importanta. Erectiile masculine normale variaza intre 15 si 17 cm, dar este total ridicol sa te simti psihologic handicapat, daca propriul tau penis nu atinge, cu totul si cu totul, decat 12 sau 13 cm. Mentionam ca dimensiunea obiectului are mult mai putina importanta decat utilizarea lui si ca, deci, nu este deloc grav daca organul in erectie nu depaseste 8 sau 9 cm (cee ce este foarte onorabil) si ca nu trebuie sa va alarmati, daca organul dumneavoastra, in activitate, nu masoara decat 5 cm, sau 4 sau 3 sau 2. Iar daca penisul dvs. nu depaseste 50 mm sau 1 cm, atunci chiar ca nu mai are nici o importanta, dar chiar niciuna.”

Va pup jos

Bordel

Deliram deseori cu o buna prietena la gandul ca vom deveni matroane atunci cand se va legaliza prostitutia. Recent, ma gandeam la cat de privilegiati erau barbatii pe vremea cand bordelurile erau la apogeu. Doamnelor, picture this: o vila cocheta, decorata intr-un mod impecabil cu mobila stil, materiale grele si o lumina difuza, la parterul careia sa se afle in afara de anticamera, 2 sau 3 saloane in care sa se efectueze preselectia baietilor. Acestia sa fie impartiti pe categorii dupa fizic (tineri spre minori, maturi freudieni, blonzi cu plete interminabile, bruneti cu parul matasos, inalti si atletici, minioni, slabi vanosi sau pufosi tandri, androgini, virili, efeminati, solduri osoase, funduri bombate, chipuri angelice), dupa dotari (mici si groase, lungi si noduroase, tatuate, cu bile, cu piercinguri) dupa setul de servicii pe care sunt dispusi sa il presteze (toata gama de fantezii de la jocuri erotice, inscenari de situatii sablon gen curatatorul de piscine tanar si inocent pana la violatorul in serie, threesome, voyeurism, biciuiri, romantism, mascati, dominatori sau sclavi, brute sau poeti…), lista de preturi fiind influentata de renumele pe care si l-au dobandit (prin munca…).
Ati fuma agale dintr-o tigara, sorbind din Jack-ul oferit din partea casei, hotarandu-va ce va doriti in seara sau in pauza de pranz respectiva, in timp ce ei ar defila in jurul vostru, dornici sa fie alesi. L-ati arata cu degetul si ati urca impreuna in dormitorul luxos de la etaj care ii apartine. La final, ati pune banii in plicul gol de pe noptiera, fiind un bordel de lux, s-ar accepta si reclamatiile… Hmm… Un loc ca asta ar fi heaven on earth, ne-ar scuti de multe depresii, cure de slabire si plictiseli, nu ? N-ar fi perfect sa platim si sa primim exact ce ne dorim?Cam cat ati da ca sa legati de pat bucatica asta?

Daydreamin’

Ea
In caz ca te intrebi daca ma gandesc la tine, raspunsul e da. Tot timpul. Chiar si atunci cand nu vreau asta. Chiar si atunci cand refuz sa-mi amintesc ca existi. De fiecare data cand imi propun sa te uit, I remember you more…In fiecare ora, apari in mintea mea macar o data si ma privesti pana in suflet si mai furi din el cate un pic. Stiu ca nu ma crezi, stiu ca ma negi, stiu ca ma uiti in fiecare clipa cate putin…stiu ca nu e bine, stiu ca nu e principial, moral, corect…stiu ca a fost doar o alta intalnire ratata cu viata, stiu ca am intarziat iar, sau poate ai intarziat tu…
El
Vreau sa ma uiti, vreau sa ma ajuti sa te uit, in fiecare zi cate putin, vreau sa devii o umbra transparenta, vreau sa dispari…Vreau sa uit tot ce ai trezit in mine, vreau sa dau foc la tot ce ai dezgropat, da-mi linistea inapoi…Nu te mai uita asa la mine, am dat tot ce era de dat, s-a dus, gata, nu mai am, nu-ti mai pot da…Si nu, nu ar fi putut sa fie, nu a fost sa fie…Si acum e prea tarziu pentru mine, pentru visele mele, le-am alungat, le-am uitat…Si nu-mi mai spune ca doar cu tine as putea fi eu, asa cum sunt, asa cum eram candva…Nu-mi mai spune, stiam deja…

Hedonist and proud

Cand doi oameni se aseaza intr-un cuplu, cel putin unul dintre ei va sta cracanat, in pozitii dizgratioase mult mai repede decat e cazul. Goana dupa certitudine, dupa siguranta in materie de sentimente, bazata de cele mai multe ori pe frustrarile, nesigurantele si traumele fiecaruia duc la asasinarea inceata a iubirii. Defectul de fabricatie al notiunii de relatie pentru majoritatea dintre noi este de a confunda dragostea cu sintagma de cuplu.
Suntem impreuna pentru ca ne iubim, suntem un cuplu deci ne iubim?Fals. Inversarea inselatoare a acestor etape se intampla de cele mai multe ori si culmea este ca in candoarea noastra (ca sa nu-i spun altfel), ne mintim ca o facem in numele iubirii.
Sa-mi arunce prima piatra cel care nu a facut niciodata acte condamnabile “in numele iubirii” , cel care nu si-a varsat frustrarile pe celalalt “in numele iubirii”, cel care, stiind ca cel de langa el il iubeste, si-a permis mai multe fata de acesta decat ar fi facut-o cu cel mai temut dusman?
Odata instalata certitudinea cuplului, nu a iubirii (asta chiar nu o poate garanta nimeni, voi astia care mai credeti in Mos Craciun), adaugam zilnic straturi noi peste ceea ce fusese dragoste in stare pura, eufemizand penibil pe sistemul: pasiunea de la inceputuri s-a transformat in ceva mult mai puternic, este altfel, dar este mai profund, mai asezat. Fuck of…Ma fut in ceva-ul vostru second-hand, sa traiti voi cu sentimente asezate si profunde, care se numesc de fapt rutina, banalitate, lipsa de coaie…
Ma explic : dragostea in stadiul pur DOARE ! ARDE ! Or, cati sunt in stare sa se flageleze zilnic cu sentimente devastatoare, cati au indrazneala sa accepte probabilitatea unei suferinte proportionala cu pasiunea pe termen lung ? None…Ma rog, a few…
Cate persoane au puterea de a trai intens in fiecare zi, de a face fata si celorlalte planuri, de a avea tupeul sa puna dragostea pe primul plan, in detrimentul ascensiunii in cariera, confortului material, planurilor de viitor, vacantelor in Grecia, shoppingului de week-end ?Cate persoane vin seara acasa dupa o zi de munca cu gandul de a-si rasfata iubirea si nu cu cel de a se tranti in fata televizorului cu cina pe genunchi ?
Da, stiu, e greu, sistemul este pervers, roboteilor le sunt anihilate sentimentele in vederea cresterii productivitatii, insa nu este din pacate singurul motiv.
Dragostea este nobila, se numara doar in quality time, nu faceti greseala de a o cantari dupa criterii vulgare. Nu mi-am propus niciodata o cuantificare a fericirii in timp real, mi se pare un nonsens. Fericirea pe care o pot extrage dintr-un minut, o ora, trei zile de trairi intense surclaseaza fara drept de apel ani de asa-zisa dragoste “de toate zilele” din cuplul descris mai devreme. Traiesc dupa propriul meu fus orar si sunt bine asa, multumesc.