Fascinatia raului comun

Inca din copilarie am avut probleme in acceptarea oricaror norme impuse in mod unilateral si gandirii comune adoptata de turma. In revista presei facuta de Badea luni noapte, el a facut o bascalie crunta despre manuale de religie in care copiii erau invatati sa-si faca cruce cand trec prin fata bisericii pentru ca altfel ii va calca masina. Pana aici, nimic special, doar ca vorba lui, acest fapt a declansat Jihad-ul pe forum, sarindu-i la beregata toti bigotii analfabeti din care e formata tara asta retardata, acuzandu-l de blasfemie si sfatuindu-l sa nu indrazneasca sa atinga acest subiect…Dumnezeule…Exact asta e cuvantul…Nu am ce comenta asupra subiectului, pentru ca a facut-o excelent chiar el, insa acest incident mi-a trezit o obsesie mai veche, cultul pe care l-am dezvoltat pentru pacat, in acceptiunea sa populara.Traiesc in pacat si sper sa pacatuiesc toata viata. Pacatul este viata mea. Firea mea devine din ce in ce mai pacatoasa pe masura ce imbatranesc. Ridic pacatul la rangul de arta. Imi cultiv pacatele ca pe cele mai pretioase flori, le ud in exces. De ce ? Pacatul inseamna de cele mai multe ori placere, ceea ce iti face bine nu poate fi decat bun, pacatul e bun. Pacatuirea e savuroasa. Nu ma refer aici doar la tenta religioasa a notiunii, ci si la valorile morale vehiculate prin majoritatea cercurilor sociale (la suprafata, n-o sa stau acum sa cuantific ipocrizia profunda a acelorlasi cercuri, n-am atata timp de pierdut). Pacatul meu este mult mai sanatos decat falsa voastra sfintenie, deoarece e asumat. Prin pacat, inteleg suma viciilor pe care le am (n-am sa fac lista, no way), toate gandurile si actiunile care mi-ar fi condamnate de marea parte a societatii. Din pacate pentru voi, nu m-am nascut pe vremea cand as fi putut fi arsa pe rug, trasa pe roata sau spanzurata pentru asta. Nu mai am varsta la care sa bravez, sa doresc sa sochez cu orice pret sau sa ma atraga imaginea de rebel salbatic. Da, este mult mai profund decat atat si da, mai grav. Nici macar nu-mi mai dau silinta sa intru in polemici cu purtatorii de discursuri sterpe care si-au construit toata gandirea pe clisee idioate. A avea inca o reactie in fata lor ar insemna sa mai fi ramas undeva in mine dorinta de a-i salva, de a le deschide macar o supapa dintr-un creier asfixiat. Ntt…sa ramana asa cum sunt, lipsiti de orice continut, cauze pierdute, suflete anonime. Sa se agite frenetic pe cuvintele si gandurile altora, nereusind sa provoace nici macar o adiere. Placerea nu este curva tuturor, este de lux, isi alege singura clientii. E icoana mea preferata, de cate ori n-am stat in genunchi in fata ei…