Avand in vedere ca m-am trezit cu aceeasi stare belicoasa cu care m-am culcat aseara (da, cu ea m-am culcat aseara, ce? voua nu vi se intampla niciodata?) si ca stau la o tigara pe ranita cu baionete, as vrea sa vorbim despre balast. Balastul este acel gen de barbati pe care ii tarai dupa tine ca pe conservele de la esapamentul cu “just married”, de multe ori in mod involuntar, pana iti scot ochii cu asta intr-un mod atat de penibil incat eziti intre a le servi un sut ideologic violent sau a le intinde un pachet de servetele pentru toate glandele care emit secretii.
Sa dezvolt: toti avem la activ incidente, accidente, povestioare, renumitii “trecatori”, one-night-stand-uri, betii crunte, sau chiar relatii episodice. Toate aceste povesti s-au terminat, sau nici nu au inceput vreodata, au fost deja uitate, sau sunt rememorate la ora de barfe de pe campul de lupta, ma rog, in genere cantaresc cam cat pachetul de tigari fumat in acea seara, pana aici, totul e ok.
As vrea sa ma lumineze si pe mine cineva care este procesul psihologic prin care o parte insemnata dintre acesti purtatori de pula ajung la sunatul intempestiv chiar si dupa ani de la respectiva impiedicare (a mea), cand nu numai ca nu ii mai am in agenda, dar de multe ori nici nu-mi mai amintesc cine sunt…De ce sa te trezesti cu mesaje libidinoase dupa luni si ani lumina de la un quick fuck despre ce a visat respectivul aseara si despre cum i-a stat inima si ceasul gandindu-se la tine, si eternul “esti bine” parfumat cu o grija paterna usor gretoasa mai ales dimineata?
Sa inteleg ca neraspunsul vesnic la telefon cat si la orice alte cai de comunicare este prea subtil?Probabil…
Sa inteleg ca daca va raspund uneori la salut e semn ca I give it all but she wants more?
Probabil ca par timida…
Probabil ca par timida…Serios acum, din ce complex penibil ajung baietii astia la concluzia ca one minute yours forever yours si ca pot aparea ca Aladin din lampa acolo unde nu i-a chemat nimeni? V-o recomand pe aia cu freaca-te de covor, pe bune…
Nu de alta, dar ma obliga sa fiu rea, sa le spun in detaliu de ce nu si sa-i vad cum se descompun in fata mea dar daca vroiam sa vad imaginea asta, ramaneam cu ei,nu?Patetic…
P.S. Daca n-as sti sigur ca nu-mi citesti blogul, as crede ca telefonul de azi dimineata a fost o gluma, dar nu, asa esti tu…o gluma proasta…
