Mmm

Nu cred in multe lucruri. Stiu ca raul gratuit care mi se face acum mi se va intoarce in bine curand. Stiu ca atunci cand raspandesti fericire, o vei primi inapoi, poate din alta parte, poate sub alta forma. Stiu ca una dintre constantele (putine) ale vietii mele este ca imi va fi bine. Stiu ca sunt facuta pentru lumina, stiu ca fericirea poate exista zi de zi. Stiu sa iubesc.

Teribil

M-a invadat o cumplita nostalgie a verii, mi-a revenit in minte o intreaga paleta de lumini pe care le reflecta cerul pe mare, toate starile pe care mi le da vama, speranta, puterea, linistea, atemporalitatea. Nu stiu ce m-ar putea trezi din confuzia in care ma aflu, mi-am refulat si impietrit durerea pana acum, cand am lasat-o sa implodeze, se devasteze tot ce gaseste in drumul ei. Sa devasteze ruine, no big deal…

Cat de adanc trebuie sa cad, ca sa ma pot ridica? Cat de departe se va duce conflictul, confuzia? Cum sa aleg dintre ceea ce simt daca am atins asemenea extreme? Cum sa ascult o intuitie care nu-mi spune acelasi lucru de doua ori la rand?

De ce trebuie sa ma autodistrug cu atata perseverenta? De ce sunt atat de buna la asta?

Murmur

Incerc din rasputeri sa obiectivez lumea in care traiesc, sa privesc lucid raporturile dintre mine si oameni, dintre ei in afara mea, sa nu ma refugiez in nici un fel de realitate paralela, oricat de confortabila ar parea. Cred in viata suficient de mult incat sa incerc sa o traiesc asa cum este si nu cum as vrea eu sa fie.

Sunt multe lucruri despre care nu vorbesc, poate pentru ca nu le-a venit clipa, poate pentru ca nu le va veni niciodata, poate din pudoare, alteori din decenta. Asta nu inseamna ca nu le constientizez, ca nu traiesc cu ele (desi nu par).

Starea de gratie se atinge numai prin iubire. Contrar aparentelor, am mai multe principii morale decat mi-as dori. In sfarsit mi-am acordat viorile cu ele.

Nu am avut nici o secunda sentimentul in ultimele luni de a gresi, de a nu fi la locul meu. Mint. Am simtit asta de fiecare data cand am incercat sa merg impotriva firii, sa ma impotrivesc in fata unui lucru care era mult mai adanc decat vroiam eu sa accept. Impotriva principiilor mele.

Sunt where I belong, asa cum am simtit sa fiu.

Un gand si-a facut loc in mine, trezit de mai multe imagini: nu reproduc nici un gest deja facut, nu ma conformez nici unui mecanism de cauzalitate, nu ma repet senzorial nicicum, totul (pana si aici) vine din alta parte si exclude orice trecut.

Chronos

Timpul, singurul care ma indoaie, singurul care ma pune la pamant, implacabil si sinuos. Doua zile care simt ca imi fura ani, de undeva din capatul celalalt. Nu stiu cum sa lupt cu el. Timpul, care imi induce angoase la 6 dimineata, care nu ma lasa sa ma dau jos din pat si sa ma indrept spre ceea ce m-ar face fericita. Timpul care imi strecoara indoieli in minte, timpul care ma minte ca nu s-a intamplat, timpul care ma fura si ma poarta spre ce vrea el. Timpul care ne indeparteaza pentru a ne regasi, sper eu, pentru a ne incerca, de fapt. Foamea. De atatea ori ma intreb daca o simti si tu. Ce culoare are foamea ta?

Iti visez vocea. Unde esti?

Absenta

Realizez ca singurul lucru pe care nu am putut sa-l iert si pe care l-am penalizat intotdeauna a fost absenta. Absenta lasa, dezinteresata, comoda, in momentele care conteaza. Aceste momente cuprind o gama variata de stari si contexte, insa nu sunt indescifrabile in marea lor majoritate. Primul barbat care m-a lasat singura a fost tata si, lasand la o parte orice psihanaliza ieftina, carapacea zimtata pe care mi-am conturat-o ascunde o nevoie banala de a fi protejata. Cu forta, daca este necesar. Proces psihologic bazic: sunt abandonata, deci nu sunt demna de acea iubire, in consecinta fac rau si imi fac rau pentru a ne pedepsi pe amandoi, iertandu-ma cu ajutorul gandului ca oricum eu sufar mai mult. E adevarat ca paradoxal reusesc sa-mi fac si bine cateodata procedand astfel, dar e intamplator. Banal, patetic pe alocuri. Inca nu am descoperit upgrade-ul. Incerc.

Alt fel

Mi s-a intiparit in minte un refren obsedant: eu vreau altceva….Mai mult, da, incep sa vreau mai mult. Din simplul motiv ca simt ca pot, pot sa duc. Vreau alt ceva…Si pot, si am focul in mine, si ard mocnit de cand ma stiu. Nu ma stiu demult, e adevarat. Imi trebuie mai mult ca sa vibrez. Sa ma cutremur. Inca. Imi trebuie repede mai mult. Sa simt. Sa simt fara oprire. Mult.

Gand

Uitasem gustul suferintei. Mi l-am amintit cu amaraciune. Cu gandul obsedant ca intre noi nu trebuie sa fie asa. Apoi cu antiteza, ca e normal sa fie asa, ca totul are un pret. Am trecut prin mii de stari. Am si ras. Cand am atins paroxismul, s-a impus evidenta: whatever. no matter what.

Nesomn

A dracului insomnie, daca incep iar sa ma trezesc la 5, culcandu-ma la 2, voi fi zombie pana la sfarsitul saptamanii…Cred ca este cea mai periculoasa parte din noapte pentru ganduri. Noroc ca nu prea ma pricep la capitolul asta.

Aseara am avut genul de cosmar din care te trezesti fericit ca nu se suprapune cu realitatea. Si, desi zilele mele trec armonios, in fata fiecareia putand sa bifez plusul, am senzatia ca ceva se pregateste si ca atunci cand voi privi in urma spre perioada asta, ea va fi definitorie cumva. Am avut un deja-vu cutremurator sambata seara. Nu mi se mai intamplase de multa vreme.

Culmea e ca a inceput sa se estompeze vara, in afara de cateva momente care revin foarte precis, pana la miros.

Toate acele luni, am trait cu iminenta a ceva ce urma sa se intample, o consecinta fireasca a drumului care intarzia sa se concretizeze. Imi amintesc perfect dimineata in care m-am indreptat incet spre hotel, privind in urma, putin dupa ora chien-loup, inainte sa rasara soarele, cand totul e ireal, plonjat intr-o lumina violacee. Nu am putut sa dorm deloc in dimineata aceea, vrand sa prelungesc o stare indefinisabila.

September

Ce faci in momentul cand ti se deschide in fata o cu totul noua viata, cu care te potrivesti pe deplin, dar care iti modifica absolut toti parametrii cunoscuti? Care este criteriul care poate defini demarcatia dintre cele doua lumi? Cum sa-ti dai seama daca viata ta este cea cunoscuta, traita pana acum sau cea intrevazuta, promisa altundeva?

People are strange

« Asta era exact ce-ti trebuia, ti se potriveste » da, sigur, cum sa nu, hai sa minimalizam tot, sa-l facem sul si hop la cos, ca altfel ai fi obligat sa gandesti problema si din alta perspectiva, si de ce sa n-o lasi tu frumusel asa, ca e mai confortabil, nici nu-i nevoie sa bagi a 2a, fata e masochista e clar, le are cu astea cu autosugestia, isi face filme, mai joaca si dublu rol, nu se plictiseste la ea acolo, in lumea ei, ii trebuia doar impulsul, mica inspiratie, hop si muza, si gata, s-a dus, e singurica pe campii, si o duce bine, nici nu mai are nevoie de tine, oricum ea nici nu te vede asa cum esti, scrisese personajul dinainte, esti sigur de asta, ca esti tu, pana s-o plictisi, ca o aparea altu’, tot aia, ea vrea doar pe campii si de-asta face chestiile astea, ca altfel de ce ar face-o, ca oricum ai intoarce-o n-are rost, e complicat, nu ? Tu stii asta, tu gandesti in perspectiva, tu esti framantat de viata ta, de ce sa-ti mai asumi si povara asta suplimentara cand oricum ai umerii plini, nu mai e loc, si cand oricum nu e decat un joc pe care ea il joaca singura, doar ca are numele tau pe cutie, dar asta e un detaliu…
Si parca ai vrea, si parca nu (oricum, la distrus personaje pari ca te pricepi mai bine decat mine) si te scoate din minti cu tampeniile alea cu asteptatul, iti vine s-o strangi de gat cand iti spune ca nu vrea nimic, ca iti fute tot rationamentul, si-atunci e clar ca minte, nu ? Cum altfel? Cum ar putea fi altfel ? Adica ce ar fi daca ar fi altfel? Panica…