People are strange

« Asta era exact ce-ti trebuia, ti se potriveste » da, sigur, cum sa nu, hai sa minimalizam tot, sa-l facem sul si hop la cos, ca altfel ai fi obligat sa gandesti problema si din alta perspectiva, si de ce sa n-o lasi tu frumusel asa, ca e mai confortabil, nici nu-i nevoie sa bagi a 2a, fata e masochista e clar, le are cu astea cu autosugestia, isi face filme, mai joaca si dublu rol, nu se plictiseste la ea acolo, in lumea ei, ii trebuia doar impulsul, mica inspiratie, hop si muza, si gata, s-a dus, e singurica pe campii, si o duce bine, nici nu mai are nevoie de tine, oricum ea nici nu te vede asa cum esti, scrisese personajul dinainte, esti sigur de asta, ca esti tu, pana s-o plictisi, ca o aparea altu’, tot aia, ea vrea doar pe campii si de-asta face chestiile astea, ca altfel de ce ar face-o, ca oricum ai intoarce-o n-are rost, e complicat, nu ? Tu stii asta, tu gandesti in perspectiva, tu esti framantat de viata ta, de ce sa-ti mai asumi si povara asta suplimentara cand oricum ai umerii plini, nu mai e loc, si cand oricum nu e decat un joc pe care ea il joaca singura, doar ca are numele tau pe cutie, dar asta e un detaliu…
Si parca ai vrea, si parca nu (oricum, la distrus personaje pari ca te pricepi mai bine decat mine) si te scoate din minti cu tampeniile alea cu asteptatul, iti vine s-o strangi de gat cand iti spune ca nu vrea nimic, ca iti fute tot rationamentul, si-atunci e clar ca minte, nu ? Cum altfel? Cum ar putea fi altfel ? Adica ce ar fi daca ar fi altfel? Panica…

Urgente 3

Iaca a venit si episodul final, sper, al trilogiei, ca efect retardat (da, am zis bine) al neraspunsului meu patologic la telefon. Acesta se concretizeaza prin doua categorii de sms-uri: “esti bine/esti ok?” sau “te-am visat aseara, esti bine/esti ok?”. Pe sistemul “io nu sunt vreun psihopat din ala care neavand alta treaba, stau si fut tasta verde pana se sterge culoarea, mie chiar imi pasa de tine si ma ingrijorez ca un om bun ce sunt ca poate ai patit ceva ca daca n-ai fi patit de ce nu mi-ai raspunde mie, adica tocmai mie, care eu sunt baiatu’ ala bun din randul de mai sus, care ma fute grija ce faci tu ca am visat aseara ca te calcam cu masina curva dracului care nu-mi raspunzi mie la telefon si mi-e teama ca poate mi-a luat-o altu’ inainte, si ma simt vinovat ca am gandit urat despre tine, ca poate chiar esti bolnava (nu cu capu’) si poate vrei sa vin sa-ti fac io un ceiut”Induiosator,ha? Mai bine m-ati injura, ca la asta am tendinta sa raspund.

Urgente 2

Inca un episod din nefericitul serial cu telefoane de la maniaci. Bai fratilor, in primul rand telefoanele inainte de ora 11 dimineata sunt indecente, iar daca raspund sigur o sa va luati muie. In al doilea rand, daca e dupa 11 si n-am raspuns din prima, nu e pentru ca nu am auzit soneria (pt ca oricum telefonul meu e pe vibratii non-stop), este pentru ca nu vreau, sau in foarte putine cazuri nu pot, deci nu ma sunati pe genul obsesiv-compulsiv mis-alipitdegetuldetastaverde, deoarece cu cat sunati mai mult, cu atat nu va voi mai raspunde niciodata. Nu ma refer la urgente, pentru ca nu reusesc sa-mi imaginez cam ce fel de urgente as putea avea eu cu specimene din astea (o am pe mama, e suficient, multumesc), pentru ca daca arde orasu’ mi-o puteti scrie in sms-ul ala in care va intrebati de ce nu raspund.

Urgente 1

Cel mai penal sms pe care il poti primi este « De ce nu raspunzi ? », in conditiile in care nu are nici macar pretentia de a fi retoric, el, expeditorul cu el, sms-ul.
De ce sa ajungi sa intrebi asa ceva ? E ca si cum ai intreba « A fost bine ? » dupa un futut, la care e suficient sa dai un mic rewind pentru a te prinde singur cum a fost, sau la cat de prost stii si tu ca a fost, speri ca poate macar l-ai pacalit pe celalalt, nu inteleg…
Ce raspuns poti sa astepti la o asemenea intrebare, in afara de « ma fut », « te fut (in gura) », « mori », « pentru ca pot », « de-a dracu’ »…

Mda

Resimt povara repetitiei, oamenii se repeta, situatiile, discutiile, probabil si pentru ca am inceput sa beau de luni si e prea tarziu sa ma opresc, ca doar maine e week-end, in mod bizar parca doar berile nu seamana intre ele, desi m-am rezumat doar la clasicii sudamericani de care vorbea jane, nu stiu ce vreau, poate sa radem mai mult, sa ne hahaim in mod mizerabil si sa nu cadem in stare contemplativa dupa fiecare runda, fiecare pierduta in coltu’ propriu, dar asa se intampla cand ies doar fetele la baut, ajungem s-o ardem melancolic in loc sa muscam din masa si sa agatam minori…

Desi la ce chef de duca am lately, ma mir ca mai ajung si pe acasa, ma felicit sincer ca ma trezesc in patul meu si oftez adanc in fata verii ce sta sa vina, o simt grava, nu prea reusesc sa scriu pentru ca preaplinul nu vrea sa iasa-inca-e o forfota ingrozitoare pe la mansarda, iar restul gandurilor sunt mult prea obscene si nu gasesc cuvinte pentru a reda corect imaginile care mi se formeaza pe retina, mi-am autodepasit nivelul acceptabil de perversitate, simt ca intru in altceva…

Zvarcoleli

Singura teama veritabila pe care o am este sa se repete tiparul pe care il detest deja, decalajul, trista diferenta de intensitate, solutia cea mai la indemana cand ti-e frica de electrocutare, focul mic mocnit care poate fi stins dintr-o suflare plictisita, eu care sa ma lupt iar cu jarul, sa ma entuziasmez in jurul lui, imaginandu-mi limbi de foc in intuneric, dansand ca sa-l aduc la viata, pana cand oboseala unei alimentari unilaterale ma va dobori la pamant, culcata pe spate pe nisip ma voi stradui sa adun ce am risipit, sa umplu la loc buzunare golite inutil, sa ma ridic iar, s-o iau de la capat in noua zi, pastrandu-mi intacta setea pentru maine, pentru acum…pentru ce?

Mi-e frica pentru ca ar fi atat de banal, atat de mic, atat de neinteresant. Pai da, la intensitati inalte cer macar motive intemeiate, respectuoase, semn ca ceva totusi justifica nasterea lor, chiar si unilaterala..

E prea fragila floarea asta pe care m-am tot chinuit s-o protejez, s-o fac sa creasca, mainile mele sunt prea vii pentru ea, iar tu refuzi sa-i dai lumina, asta nu pot s-o fac in locul tau, nu m-ar crede, s-ar usca pe loc, seamana prea mult cu mine pentru ca e prea mult din mine in ea, asa cum nu pot trai in viitor, nu pot trai nici ieri, cat sa traiesti dupa un ieri, cat sa te intrebi daca l-ai trait doar tu, cat sa te hranesti din el, cat sa te lupti cand ti se pare ca devine o himera?Oricat, da, sunt de acord, asta sunt eu, dar spune-mi doar s-o fac, spune-mi doar un cuvant si o voi face din toate puterile, la nesfarsit, neobosita, dar spune-mi…

Si mor de ciuda, pentru ca e atat de simplu, ti-ar fi atat de simplu, si in schimb ar fi atat de mult…Nu vrei sa faci asta pentru tine?Fa-o pentru mine, da-mi mie ceea ce iti refuzi tie, traieste-o prin mine, traieste, in ce limba sa-ti mai spun, traieste…

Tic tac

Ma amuza cel mai tare ca in momentul in care te caut cu privirea si ajung sa te fixez pana te fac sa te intorci, se mai intorc o duzina de capete, cautand nedumeriti obiectul privirii mele, dupa ce au depasit rusinea de a fi crezut pentru o secunda ca ar putea fi chiar ei…Dar ei stiu ca nu ar putea trezi asa ceva, stiu ca nimeni nu i-a privit asa vreodata si ca nici nu o va face, desi viseaza in fiecare noapte la asta si se trezesc cu speranta ca poate azi…
Suntem niste talhari la drumul mare, furam timp cu fruntea sus si ne mandrim cu asta, mai mult eu, e adevarat, hoti de fericire furata, pentru ca ne-o furam unul altuia la nesfarsit, si-o sa ne-o furam, mai mult eu, stiu…Nu exista ceas care se poata masura cat pot conta cateva clipe, cum care clipe, stii bine care…
Cata zgarcenie, cat de zgarcit poti fi cu mine, incredibil…Nu ma auzi tipand ? Nu auzi in ce hal urlu dupa tine ? Nu auzi nici macar cand iti soptesc ?
Si ce daca, foarte bine, nu auzi, nu raspunde, astupa-ti urechile, fluiera, aici nu exista reguli, aici nu exista trebuie, aici nu exista maine, exista doar acum…Un acum in care sa primesti tot si care, culmea, sa nu te apese, sa-ti dea aripi ca energizantul lor de doi bani, aripi pentru ce vrei tu, faci ce vrei cu ele, poti sa le faci bucatele, le voi lipi la loc sau iti voi face altele mai mari…

Sunday bloody sunday

Simt cum intru usor usor in starea antisociala din fiecare vara. In restul timpului, duminica e ziua mea, ziua moarta, ziua in care nu raspund la telefon, in care urasc sa fiu sunata, in care nu vreau sa fac nimic, nu vreau sa vad pe nimeni, e ziua mea cu mine si orice intruziune ma scoate din minti. E ziua de filme si ganduri, de ingropare intre asternuturi si am nevoie de ea pentru a suporta saptamana care urmeaza. Ieri, a fost o zi speciala, din cauza spectacolului, am petrecut-o impreuna pe terasa la Green si nu a fost neaparat neplacut, doar ca noi fiind deja multi, vorbind haotic unii cu altii, cand suna telefonul, ma arunca in pragul crizei de nervi.

In fiecare vara, atunci cand ma cufund total in starea de vama, am “ocazia” sa ma cert cu o parte dintre prieteni si mai ales prietene, care nu inteleg cateva chestii bazice la mine: eu am starea mea si nu vreau sa las pe nimeni sa intre in ea, da, nu vreau, na, vara nu am nimic de dat, vara doar iau, e a mea, nu vreau sa vorbesc de dragul de-a vorbi si mai ales refuz sa am discutii “serioase”, imi sta berea in gat, ma doare undeva de ce se intampla la “oras”, nu vreau vesti din Bucuresti, nu vreau sa stiu ce a facut ala cu aia, ce a zis nu stiu care, vreau sa aud doar cine a carat pe cine in cort si cum arata soarele la rasarit, nu vreau program, nu vreau cu gasca la masa sa stam 5 ore la hahaiala colectiva pentru ca suntem cu grupul, eu nu sunt cu nimeni, poate doar cu marea…

La fel cum este cu cititul sau cu tacerea, daca ma duc singura pe plaja sa ma uit la balta, nu veniti cu mine, nu vreau sa vad pe nimeni, nu, nu sunt suparata, nici deprimata, nici nimic, mi-e bine cu mine si doar cu mine, imi dau singura momente, imi ofer timp, ce e atat de greu de inteles?

Astept sens

Mi-au cazut ochii pe sintagma asta incercand sa deschid o pagina si au ramas acolo pironiti, in timp ce cuvintele ajungeau usor usor pana la mine…
Am zambit mai intai si instinctiv mi-au venit pe buze raspunsuri facile…sens…sensul e doar unul, acela, normal…sensul vietii l-am descoperit intalnindu-te(ma) pe tine(mine) cantau Tapinarii si ambele variante par valabile…si mi-au aparut in minte oamenii despre care am crezut asta si nu mai cred, situatii ireversibile care nu mai sunt si mi-am dat seama ca nu fac altceva, ca nu am facut niciodata altceva decat sa caut sens…si ca nu stiu care e sensul, ca pana acum nu am reusit sa-i dau decat interpretari efemere, ca n-am stiut sa-l traiesc decat la trecut si de putine ori la prezent…si nu, nu ma gandesc la viitor, nu are sens din moment ce voi incerca sa-mi traiesc mai bine prezentul, dar da, astept sens, mai mult decat oricand mi se pare ca ma apropii de ceea ce ar putea sa fie…si fiecare clipa pe care o fur imi aduce mai multa fericire decat pare posibil…si le adun…si le inchid in mine…

Soapta

21 de grame…atat cantareste un suflet…sau un demon…am reusit sa opresc timpul in loc, am prins o secunda, am tras de ea cu dintii si-apoi am lasat-o sa zboare, inainte sa ma sfartece…cum sa nu mai fie timp? vointa noastra il poate dilata…desi el prefera sa se contracte si sa ne alunece printre degete…pe piele…amintirea lui ramane…pana la urmatoarea clipa…care de multe ori o improspateaza…amintirea…si uneori si pielea…