the flip side

A cazut cortina…

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:52:14 +0000

2008….Anul in care te-am parasit. Pe tine, primul om pe care l-am iubit. Si te-am iubit total asa cum credeam ca este iubirea. Am daramat o lume ca sa construiesc alta cu tine. Doi copii frumosi care au fugit la mare, pe viata. Acolo mi-am mai pierdut o data inocenta, nu credeam ca mai am ce. Tot acolo mi-am regasit alta…singura. Te las aici, in 2008, al cincilea an, cu un text pe care nu am putut sa-l public pana acum:

“Ma doare foarte tare sa-l vad distrugandu-se, sa-l vad cum nu se lupta. Sa stiu ca l-am salvat o data si ca doar eu l-as putea salva iar. Ma doare sa vad cum bea, cum plange, cat de singur e si a ales sa fie.

Ma doare copilul care nu va fi. Poate singurul pe care mi-l voi dori.

Ma doare ca nu am putut sa plang. Ma doare ca nu am putut sa ma doara in fata lui.
Ma doare ca ma uraste iubindu-ma atat de mult. Ma doare ca e gelos abia acum. Ma doare ca i-am facut atat de mult rau. Ma doare ca ma crede mai murdara acum decat am fost vreodata, desi e prima data cand sunt iarasi curata, asa cum eram cand ne-am intalnit.
Ma doare ca ne-am sters povestea cu indiferenta cate putin in fiecare zi. Ma doare ca nu-mi amintesc cum era cand ieseam doar noi.
Ma doare durerea lui.
Ma doare ca il cunosc atat de bine. Ma doare ca imi vorbeste de orgoliu chiar si in ultimul ceas. Ma doare pt ca stiu ca in perceptia lui, el chiar nu a gresit. Ma doare ca il doare mai mult tradarea decat dragostea pe care am lasat-o sa se duca. Ma doare ca abia acum si-a dat seama cat de mult ma iubeste. Ma doare ca uitasem si eu. Ma doare ca devenisem straini. Ma doare ca imi vine sa-l iau in brate si sa-i alin suferinta. Ma dor toate momentele in care nu aveam dreptul sa il iau in brate si totusi am facut-o.

Ma doare dependenta mea de dorinta. Ma doare felul in care urasc absenta. Ma doare ca nu am evoluat mai mult in relatia cu el. Ma doare ca mi-a fost mai usor sa nu continui acum un an. Ma dor toate amintirile noastre urate. Ma doare ca am suferit atat de mult in vara aia.

Ma doare ca m-am protejat atat de mult de suferinta incat mi-am refuzat sa-l mai iubesc asa cum simteam. Ma doare ca nu am gasit alta cale. Ma doare ca l-am inselat fara discernamant de multe ori. Ma doare ca mi-am batut joc de multe ori de o poveste care ar fi putut fi. Ma doare ca as fi putut salva povestea asta daca as fi vrut. Ma doare ca am fost superficiala, ca sa nu ma doara.

Ma doare ca n-am stiut sa fim mai mult decat un betiv si-o curva.
Ma doare sa simt ca ii iau tot. Ma doare sa stiu ca as avea puterea sa ma sacrific. Ma doare ca imi este atat de familiar.

Ma doare sa stiu ca nu i-as putea da decat tandrete. Ma doare sa accept ca nu mi-ar ajunge o viata de tandrete. Ma doare sa ma gandesc ca poate mi-ar ajunge o viata de tandrete.
Am lasat durerea sa iasa abia acum, a explodat in momentul cand mi-am amintit cum mi-a sarutat mana la plecare. A murit ceva in mine in seara asta.” 19.11.2008

Posted in cugetari Tagged: despartire, iubire, suferinta

Mmm

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:51:20 +0000

Nu cred in multe lucruri. Stiu ca raul gratuit care mi se face acum mi se va intoarce in bine curand. Stiu ca atunci cand raspandesti fericire, o vei primi inapoi, poate din alta parte, poate sub alta forma. Stiu ca una dintre constantele (putine) ale vietii mele este ca imi va fi bine. Stiu ca sunt facuta pentru lumina, stiu ca fericirea poate exista zi de zi. Stiu sa iubesc.

Posted in ganduri Tagged: gand, iubire

Dorinta

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:50:41 +0000

Dorinta sexuala si spontaneitatea au pt mine un caracter indisociabil, iar mecanismele celei dintai sunt extrem de sinuoase. Am trait perioade destul de indelungate de dorinta neintrerupta, si totusi nu reusesc sa ma impac cu amanarea dorintei, de fapt cu amanarea satisfacerii ei. Nu cred in conditii optime de futut, ci in optimizarea dorintei, eventual in « pacalirea » ei cu un substitut, a se intelege de aceeasi natura. Nu cred in cele 3 ore de maine, ci in cele 10 minute de azi. De fapt, cred in cele 10 minute de azi la care se vor adauga cele 3 ore de maine. Cred in avant-gout, in masura in care gustul este palpabil. Il pot ridica la rangul de cult, am martori…
Dorinta si asteptare
Exista dorinta care nu se erodeaza in timp, oricat de lung ar fi acesta, doar intretinuta cu mici substitute palpabile si mari fantasme prolifice. Nu credeam, insa am dovada, exista, se poate, se reinnoieste, se transcenda, se metamorfozeaza, suporta doar cresteri in intensitate (incredibil !)…
Dorinta si amanare
Cand dai dorinta arzatoare de azi pe siguranta dorintei de maine, creierul scurtcircuiteaza canalele cu intensitate. Siguranta sexuala de orice natura asfixiaza dorinta pana o adoarme. Ea subzista, latent, ca orice calitate cu care este dotata o persoana, insa orice i se intampla se petrece ca prin vis. Totul este efemer, cu atat mai mult starile libidoului. Dorinta nu se poate amana sau reprograma la o data si ora ulterioara. Dorinta de azi moare acum, as we speak, o alta dorinta poate se va naste maine. Oare unde se duc toate dorintele noastre ucise ? Nu raman undeva, ingrosand vreun stock potential…nu. Nu se acumuleaza, nu se aduna, doar dispar. Se sting, se evapora, lasandu-ne saraciti, adancind vidul, crestand inca o cicatrice pe un perete subrezit deja de alte amintiri. Amanarea prin ucideri repetate anihileaza intr-un final dorinta suprema (cea latenta), plonjand-o in hibernare fortata, pana cand ceva nefiresc de interesant o va retrezi.

Dorinta si programare
Ca sa nu ma refer la cliseul cuplului de lunga durata care o face doar sambata, dupa ce s-au culcat copiii, includ in acest paragraf toate « planurile de futut », consimtite constient sau nu conform agendei. De exemplu, orice seamana cu « vineri, la 11… », imi zburleste parul din cap si nu in sensul bun. Nu cunosc mai departe de : AICI, ACUM. De unde dracu’ sa garantez ca vineri la 11 o sa mi se mai scoale pentru contextul din secunda in care are loc discutia ? Atentie, nu ma refer la intalniri pur si simplu, ci la momente in care s-a precizat foarte clar ce, cum si unde (acompaniate in general de promisiuni exceptionale « sa vezi tu ce-ti fac » s.a.) Exista si situatiile in care scuza este “pot doar atunci”, din diverse considerente (ce frumos mint), raspunsul fiind exact atunci nu pot eu. Devin impotenta in fata programarii, total.

Posted in cugetari Tagged: dorinta, sex

3 in pula mea!

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:49:54 +0000

Va povesteam mai demult despre o prietena lesinata dupa clestisori de sfarcuri. Fata este un monument, fiindca de fiecare data cand cred ca e momentul sa-i fac statuie, imi demonstreaza ca (nu) poate mai mult. Vara asta m-a terorizat cu diverse subiecte de actualitate, ca doar la plaja te plictisesti crunt citind, barfind si uitandu-te dupa cururi, trebuie maaai mult, daca nu incape in fraza silicon, Fratelli si manichiura, ce rost mai are sa traiesti?Uite ca are, rostul suna cam asa: fata si-a asortat un sot pe masura, urat, bogat, libidinos in stilul celor care de cand se stiu nu si-o gasesc nici pentru laba, nevoiti sa caute punctul G cu limba ca sigur e mai lunga. Boon, curand, scarbosului nu i se mai scula nasturasul si-asa invizibil (si insimtibil) decat cu inca o participanta. Din bar in bar, au dat peste o lesbiana care a acceptat s-o linga pe neprihanita noastra intre silicoane, cu conditia ca gretosul sa n-o atinga, sa se uite cautandu-se prin buzunare. De la prima lesbiana au ajuns la iubita ei care a facut un ménage à trois cu maretul cuplu, probabil pe principiul ca ce face cu el nu se poate numi futut ci maxim gadilat. Si pentru ca isi dorea de mica sa fie rentiera. Aparu si catastrofa in caminul de nebunii, dar sa va mai explic ceva inainte: nevasta siliconata avu ceva amanti, semn ca nu-i statea in gat nici pula, ba chiar se aseza confortabil. Dar fu prinsa cu detectivi ca pe vremuri si tocata pana la un pas de sinucidere, dar nu ca pe vremuri, ca nu lua nici macar pastile, doar suna prietenele si le futea la cap ca mama ce o sa se omoare ea de viata cruda ca-l iubeste si pe ala ca o da vinovatia afara din casa de la sot fix in pula la amant si alte framantari din astea. Tot ce zboara se mananca, se suge sau se linge, dupa caz, la fata asta, desi are mari sanse sa le incurce si sa le faca nod. So, punct culminant, nevasta se indragosti de lesbiana. In asa hal, incat nu mai suporta s-o imparta cu sotul, care se inamorase si el de ea dar ar fi impartit-o si cu altele. Zbiera ca divorteaza si fuge in lume cu iubita. Bon. In acest context sfasietor, adica in aceeasi saptamana, o prietena o intreaba: “Nu mai faci un copil?” (are deja unul cu perversul atrofiat) Raspuns: “Ba da, clar, vreau 2″. (Cum sa-i explici ca pizda de la pizda nu iese copil neam? O lasi asa, e destul de confuzata) “De ce 2?” urma intrebarea logica. “Vreau gemeni in vitro ca Angelina.” Corect, cpm?

Rezultat: ramane cu oligofrenul si ii fata gemeni in vitro, o iubeste in continuare pe lolita rupta-n cur, ii fute pe amandoi plangand din prea multa dragoste si vrea sa scrie o carte (aaa, cel mai solicitant job pe care l-a avut este shoppingul de haine online, acolo a si invatat sa scrie: g…u…c…c…i….) despre relatiile interzise, dar ii este frica sa n-o acuze lumea de plagiat ca a auzit ea ca s-a mai scris o carte despre asta, de a facut un regizor un film despre ea (Giurgiu via Bertolucci, da’ ea n-a auzit decat de primul, al doilea e o strada cu magazine din Milano). Cum s-o linistesti? “Pisi, ai un stil inconfundabil, crede-ma.” I-am suflat titlul capodoperei: Lupoaica din vama, ca tot ma intreba deunazi ce lupoaica e in Dorobanti, imi bat joc de ea?!!

Posted in femei Tagged: funny, prostie, varza

Angel eyes

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:48:57 +0000

Intr-o lume in care nu exista certitudini, siguranta, ci doar nisipuri miscatoare,ai aparut tu. Se implineste aproape un an de cand ma veghezi, in ciuda toanelor mele, a dramelor mai mari si mai mici, a tumultului, a crizelor, a fericirilor mele, am reusit intotdeauna sa gasesc drumul inapoi spre tine. Si nu am plecat niciodata ca sa ma pot intoarce mai usor, am plecat definitiv, de fiecare data. Nu stiu cum mi-ai topit rezistenta si neincrederea.

Ma bucur ca ne-am recunoscut atunci cand ne-am intalnit. Si ti-am mai spus ca aveam mare nevoie de tine atunci, vidul devenise de nesuportat, parea un nonsens fara iesire. Nu stiu cu ce am venit eu, probabil cu totul, nu stiu cat a contat acest tot. Aveam multe de dat, dar nu puteam primi. Totusi, ai reusit. Nici acum nu stiu cum. Imi amintesc cu drag o surpriza pe care abia am putut s-o incasez, too good to be untrue?! Atat de putin si da, atat de mult.

Sunt atat de putini oameni care mi-au facut numai bine, atat de putini cei care nu m-au ranit, voit sau nu, care nu m-au dezamagit in ciuda lipsei de asteptari, atat de putine constante pozitive in viata mea.

M-ai inspirat, m-ai enervat ca am ajuns sa visez iar, dureros de intens. Am strans atatea clipe, ma miram rememorandu-le, sunt atat de multe. Cata lumina…Nu exista precedent. Toata viata mi s-a reasezat incet sub alta lumina si intr-adevar mi-e mult mai bine acum. Un inger cu ochi tristi, mai tristi decat ai mei. Ma protejezi din umbra, iti simt caldura. On the flip side…the only bright side…

Posted in barbati Tagged: fericire, inger

Swingers

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:48:04 +0000

Haideti sa luam un cuplu care traieste o poveste de dragoste si care practica swing-ul ocazional (nu cel al lui Robbie si nici cu Robbie pentru ca altfel articolul s-ar sfarsi aici din lipsa de argumente).
Ce ii motiveaza ? Plictiseala suprema este primul raspuns care imi vine in minte. Incercarea disperata de a-si regasi dorinta pentru celalalt cu ajutorul unui corp nou. Tentativa de a-si revitaliza viata sexuala, care s-a rutinizat in timp. Dorinta suprema : noutatea.
Am adaugat situatiei dimensiunea de iubire, deoarece doar ea confera subiectului un interes, altfel nu este decat o practica sexuala destul de banala, comoda chiar, cu o doza mare de voyeurism si cam atat.
Pericolul generat, valabil pentru orice devianta, este o noua forma de rutinizare, care decurge strict din aceasta « revitalizare », tot ce se mai intampla intre nu este decat asteptarea episodului urmator, cuplului urmator. Exista desigur perioada de gratie after-swing in care viata sexuala a celor 2 este energizata de aminitirea momentului in care erau 4 (peste 4 se cheama orgie la mine, deci intram in altceva), care ori dureaza la nesfarsit si acestia se opresc la o singura experienta de gen (si Mos Craciun coboara pe horn), ori cere repetarea experientei pentru o noua….revitalizare.
Reactii posibile: gelozia, neputinta de a suporta vizualizarea celuilalt cu altcineva; indiferenta, acceptarea senina a placerii omului iubit, dar fata de care a disparut dorinta; excitarea, un amestec de gelozie si dorinta reinviat astfel; bucuria pentru placerea celuilalt.
Voi detalia putin ultima varianta: acest cadou suprem, o jucarie vie, denota insa si un soi de raport de forta, acordarea dreptului reciproc la infidelitate nu este decat manifestarea extrema a puterii pe care cei 2 o detin unul asupra celuilalt, o modalitate de demitizare a infidelitatii prin control. Poate fi simultan si exprimarea cea mai perversa a slabiciunii, a geloziei, a fricii de infidelitate (necontrolata). Imposibil de generalizat, fiecare participant are propriile motivatii, si subliniez asta deoarece rareori simbioza sentimentalo-erotica are acelasi continut la ambii membrii ai cuplului. Din pacate, ambele variante contin acelasi cuvant : control.
Umila mea parere : in iubire nu exista cuvantul control. Intretinerea dorintei se face prin refuzul de a te da vreodata cu totul, nu prin jocuri extreme carora nu le poate succeda decat neantul.

Posted in cugetari Tagged: control, infidelitate, swingers

Metehne feminine

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:46:09 +0000

Avem toate inradacinat in noi, posibil in codul genetic, un motoras care ne face la un moment dat al vietii noastre de femeie sa spunem : pana aici.
Toate o facem cel putin o data. Unele ne revenim. Altele, cele mai multe, nu.
Apare el, acel el pentru care spunem basta la tot ce ne caracteriza, nu ne punem poftele in cui, ci le crucificam cu buna stiinta, ne spunem naiv ca ne-a ajuns, ca de acum incolo vom fi doar a lui, pentru el, cu sufletul smuls din piept si prezentat lesinat pe o tava in loc de porc cu mar in gura.
Ne autojustificam cum ne-a invatat background-ul,dupa caz :
-prin educatie : ne amintim brusc de cate ori ni s-a spus sa zicem nu (macar prima data, sa nu picam de curve), ne amintim de cate ori nu am facut asta, ne amintim principii morale de genul nu cu fratele lui, nici cu prietenul lui cel mai bun, nu in grup, nu in parc, nu in toaletele din baruri ;
-prin religie : ne amintim ca menirea noastra in viata e sa facem copii, nu sa exersam procesul in sine, am acumulat deja atatea pacate incat trebuie sa ne grabim pocairea daca mai vrem sa prindem un loc inghesuit la mansarda ;
-prin ratiune : ne-a ajuns oboseala, cate nopti nedormite vom mai acumula prin bodegi inutile, cate dimineti ne vom mai trezi langa cine nu trebuie sau a trebuit doar cateva ore dar era prea beat sa mai gaseasca drumul catre usa si pe noi ne-a lovit instinctul matern in acelasi timp cu somnul si ne-am gandit 1.e cam frig sa-l dam afara. 2.ne e lene sa-i chemam taxi ca el nu stie adresa ;
-prin sentimente : pe el chiar il iubim, vrem sa-i dam totul, merita asta, daca facem asta ne va lua de noua (ca noi asa ne simtim, transportate de nobletea sentimentelor noastre), avem o misiune suprema de indeplinit : sa-l facem pe el fericit…
Si ce om e acela care nu ar cadea in extaz in fata unei asemenea declaratii de sfintenie ? Toti in afara de Isus, da’ ala ne-a luat-o inainte, s-a sacrificat primul.
Ce om nu ar aprecia sa primeasca tot si sa ne lase fara nimic, carcase goale, foi albe pe care nimeni nu mai vrea sa scrie nimic ?
Principiul de baza al daruirii contrazice aceasta extrema la care ajungem toate candva (nu negati, e inevitabil). Daruirea nu se face in raport cu « viata dinainte » care nu mai prezinta interes si trebuie eradicata, deoarece lipseste notiunea de sacrificiu, de sacrificiu real, acela care implica renuntare de la un lucru drag in favoarea unui alt lucru, considerat atunci mai important. Cine a spus ca dragostea inseamna renuntare ?
Etalarea excesiva a sufletului si trupului pe un altar la care nu se roaga nimeni duce la dezastru. Vid emotional, plictiseala si indiferenta in fata unui bun cert, aflat in proprietatea ta (de cate ori ti-ai mangaiat televizorul, desi iti aduce satisfactii?), static (cu sufletul si corpul dat, nu a mai ramas nimic din tine, pe ce plan sa evoluezi ? micile schimbari pe care tu le crezi progrese sunt doar amprentele lui lasate pe tine…din neglijenta) si…
Intr-o zi, te trezeste ceva. O privire, un parfum, o mana cu degete lungi, o dorinta, o atingere, o foame, o nevoie…ceva. Si regasesti sensul. Sensul vietii, sensul tau. Redevii un om, un om cu dorinte, cu vicii, cu pacate, imperfect, cu idei, spontan, nebun, cu umor, un om viu. Un om demn de iubit, pe care incepi sa il iubesti si tu. Si el. Si restul. Nu exista un singur el, dupa cum nu exista nici o singura ea. Ceilalti au loc in universul tau pentru a-l face pe el sa te priveasca prin ochii lor atunci cand a incetat sa te mai vada, pentru a te face pe tine sa-ti amintesti cine esti, pentru a face mai mult daca ai nevoie de asta.
Pentru celelalte, intr-o zi nu te mai trezesti deloc. Atat a fost. Tot.
La judecata finala, nu te intalnesti cu nimeni. Doar cu tine. Si in apararea ta, va trebui sa spui ca ai trait, ca ai simtit, ca nu te-ai oprit. Niciodata.

Posted in femei Tagged: femei, prejudecati, sex

Fatada

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:45:08 +0000

Ipocrizia, lipsa de asumare, teama de adevar si neputinta (impotenta?) de a spune lucrurile verde-n fata au ajuns sa nu ma mai deranjeze atat cat ar trebui de-a lungul vremii. Marturisesc ca am iscat de mai multe ori cruciade inutile in numele adevarului, intr-o societate care a facut din politically correct un principiu fundamental (boring!!!) acceptat in unanimitate ca tot ceea ce este caldut (gloata nu suporta fierbinte). Mori de vant menite sa ma aeriseasca doar pe mine, scuipatul adevarului e o forma benefica de defulare.

In ultima perioada nu numai ca nu am facut-o suficient, dar, mai grav, m-am complacut in ascunzisuri, vieti duble, triple, sincere toate si nici una, printre secrete, soapte, cuvinte rostite pe jumatate, minciuni comode, adevaruri sugrumate. M-am scuturat cu greutate de toate astea si imi repugna orice reminiscenta in acest sens.

Nu cer loialitate de la oameni incapabili sa o ofere, deoarece nici macar nu inteleg conceptul, nu caut alinare de la umeri fragili, nu pretind eforturi de la nimeni, nici macar intelegere. Insa nu vad ce e surprinzator la faptul ca violarea repetata a panoului cu No trespassing antreneaza consecinte neplacute. Nu inteleg de ce se abuzeaza fara limite de toleranta mea, fara a lua in calcul un raspuns, care va veni, poate tardiv, poate neasteptat, dar va veni…

Intentiile bune, ajutorul deplasat au in ochii mei la fel de multe vicii ca rautatile vadite, care macar imbraca o forma de sinceritate. Nu ma intereseaza framantarile unor persoane incapabile de a se comporta decent intr-o situatie care de fapt nu le priveste si in care nimeni nu le cere sa adopte o pozitie.

Lucrurile nespuse nu dispar si este o lipsa de bun simt sa le credem sterse din memoria colectiva. Prefer sinceritatea slabiciunii exprimate in loc de orice falsa asumare. Ca in exemplul acelui barbat care m-a intrebat “de ce?” dupa ce l-am refuzat delicat, sunt tentata sa-l parafrazez pe Nicholson: Do you want the truth? You can’t handle the truth!

Posted in cugetari Tagged: ipocrizie

Teribil

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:43:29 +0000

M-a invadat o cumplita nostalgie a verii, mi-a revenit in minte o intreaga paleta de lumini pe care le reflecta cerul pe mare, toate starile pe care mi le da vama, speranta, puterea, linistea, atemporalitatea. Nu stiu ce m-ar putea trezi din confuzia in care ma aflu, mi-am refulat si impietrit durerea pana acum, cand am lasat-o sa implodeze, se devasteze tot ce gaseste in drumul ei. Sa devasteze ruine, no big deal…

Cat de adanc trebuie sa cad, ca sa ma pot ridica? Cat de departe se va duce conflictul, confuzia? Cum sa aleg dintre ceea ce simt daca am atins asemenea extreme? Cum sa ascult o intuitie care nu-mi spune acelasi lucru de doua ori la rand?

De ce trebuie sa ma autodistrug cu atata perseverenta? De ce sunt atat de buna la asta?

Posted in ganduri Tagged: autodistrugere, confuzie

Murmur

the flip side — Thu, 08 Jan 2009 01:42:24 +0000

Incerc din rasputeri sa obiectivez lumea in care traiesc, sa privesc lucid raporturile dintre mine si oameni, dintre ei in afara mea, sa nu ma refugiez in nici un fel de realitate paralela, oricat de confortabila ar parea. Cred in viata suficient de mult incat sa incerc sa o traiesc asa cum este si nu cum as vrea eu sa fie.

Sunt multe lucruri despre care nu vorbesc, poate pentru ca nu le-a venit clipa, poate pentru ca nu le va veni niciodata, poate din pudoare, alteori din decenta. Asta nu inseamna ca nu le constientizez, ca nu traiesc cu ele (desi nu par).

Starea de gratie se atinge numai prin iubire. Contrar aparentelor, am mai multe principii morale decat mi-as dori. In sfarsit mi-am acordat viorile cu ele.

Nu am avut nici o secunda sentimentul in ultimele luni de a gresi, de a nu fi la locul meu. Mint. Am simtit asta de fiecare data cand am incercat sa merg impotriva firii, sa ma impotrivesc in fata unui lucru care era mult mai adanc decat vroiam eu sa accept. Impotriva principiilor mele.

Sunt where I belong, asa cum am simtit sa fiu.

Un gand si-a facut loc in mine, trezit de mai multe imagini: nu reproduc nici un gest deja facut, nu ma conformez nici unui mecanism de cauzalitate, nu ma repet senzorial nicicum, totul (pana si aici) vine din alta parte si exclude orice trecut.

Posted in ganduri